La începutul începutului nu a fost decât nimic.
Pe urmă, s-a făcut lumină.
Din acel moment, nimicul a putut fi mult mai bine văzut.
Mai mult, s-a putut vedea foarte clar că numai cu nimic nu e nici o sfârâială.
Ca să fie, s-a făcut și sunet...
În condiții de sunet și lumină, nimicul a evoluat, s-a divizat și s-a perpetuat.
Astfel, ne-am pomenit cu o sumedenie de nimicuri...
Din păcate, primele trei rânduri ale înșiruirii de mai sus sunt ins-piratate din creația unui publicist al cărui nume îmi scapă. Din păcate. Dar, tot din păcate, dacă pomenitele trei rânduri le punem deoparte, ceea ce rămâne este nimic. Singularul de la nimicuri.
