ultimele noutăţi... primele antichităţi...


luni, 30 aprilie 2012

Nepotrivit, potrivit unor agenții de presă, 
Elena UDREA ar fi declarat: „În șapte luni oamenii ne vor regreta...” Mda, dar până s-ajungă „în șapte luni”, oamenii se vor simți minunat.
Oricum, /în/ lunea de azi – MRU nelucrătoare – nu cred că s-ar pune.

vineri, 27 aprilie 2012






















Vă rugăm să vă considerați invitați!

joi, 5 aprilie 2012

Victoraș, ai grijă de copoi * ar fi declarat:
„Ungureanu e de zece ori mai arogant decât Adrian Năstase”, lucru pe care nu prea pot a-l crede.
Nu de alta, dar, pentru a face o astfel de comparație, ar trebui să știi cât este de arogant Adrian Năstase. Ceea ce – din capul lotului! – este cu desăvârșire exclus. Auzi, dom'le, Năstase și aroganța...
_______________
* a se cita Victor Ponta

miercuri, 4 aprilie 2012

MeReU ne povățuiește:
„Lăsați intelectualii să facă politică...” și lăsați politicienii să facă intelectualism, am adăuga noi.
Eventual: lăsați politicienii să facă pe intelectualii, iar – opțional – lăsați politicienii să facă pe intelectuali....

duminică, 18 martie 2012

/de/Senatorul Mircea Geoană DEclară că...
... mişcarea România noastră este „mai mult decât un ONG” şi „mai puţin decât un partid politic".
Adică, mai puțin decât un PP, am simplifica noi.
Mai puțin decât un PP nu poate fi decât P, am mai deduce noi.
Așadar, mișcarea d-lui Geoană s-ar transcrie P + ONG, care ar însuma PONG.
Pentru a fi ceva de masă, acest PONG ar trebui să fie precedat de PING.
Mai precis, de cei ce (îm)PING.

sâmbătă, 17 martie 2012

Combi-națiunea...
... dintre Gigi Becali și Corneliu Vadim Tudor chiar că nu este contra naturii.
Primul are probleme din pricina dosarului „Valiza”, în vreme ce al doilea are soluții datorită valizei cu dosare.
Ca să vezi de unde do...sare iepurele, iar, după ce vezi de unde do... sare, să mai vezi și ce dos... are!

vineri, 16 martie 2012

De pe fluxurile media...
Paște fericit? Nu sunt motive pentru scumpirea cărnii de miel.
Așadar, o întrebare ovină, urmată de o justificare bovină.
Întrucât, în condițiile în care nu sunt motive pentru a i se scumpi carnea, mielul nu are cum... Paște fericit!