ultimele noutăţi... primele antichităţi...


marți, 30 septembrie 2008

Allez, hap!...
... înc-un hap! Ni, c-o lălăescu giumbuşlucaru‘ de la Sănătate şi-p-asta cu compensatele şi oraşele de medicamente avide. Mde, de medicamente vide e...

luni, 29 septembrie 2008

Rapittbullshit!
Multum in parvo! – în traducere stelist-dinamovistă: mulţumim, Pardo!

duminică, 28 septembrie 2008

Fior e-n tină...
... Fiorentină!
Cu cine-om mai face un-doi,
De nu s-a-nzdrăveni Rădoi?

sâmbătă, 27 septembrie 2008

A fost un derbi...
... la firul ierbii. Ceva mai ridicat a fost doar piciorul lui Dayro Moreno. La gol.
Chevalier Dubarbier – sans peur et sans reproche, un soi de Gavroche – era dintr-un alt film. Putem chiar să ne întrebăm cât va mai rula pe ecranele de sub Feleac.
Messer Trombetta i-a scăpat pe stelişti tocmai de ceea ce le-a fost Trică. Celor de la AS Roma. (Încă) surprinzătorul head coach a format garnitura feroviară pe sistemul 1+ 1 + 9. Mai precis: cu Stăncioiu, cu Mureşan şi Cu lio... ta de stranieri din dotare. Foarte tare!

vineri, 26 septembrie 2008

Oarecum contra naturii românului...
... de la Pensii s-a ajuns la Muncă. Deşi doamna în chestiune s-a dovedit a fi foarte preocupată de percepţia electoratului, este foarte puţin probabil ca din (această) muncă să ajungă la pensie.

joi, 25 septembrie 2008

Astăzi...
... prea străbătătorit de mesa-jelea prezidenţială, nu mi-am propus decât să recitesc cele scrise în urmă cu câteva zile. Concluzia e una şi sigură: vorba mută, sărăcia duhului!

miercuri, 24 septembrie 2008

Ministrul PaPă-fapte...
...a fost suspendat în stambă, se scuză cum că nimicuri n-ar fi-nfăptuit, după care a fost demis din fruntea cea lat-înaltă a Ministerului egalităţii de şanse a celor ce muncesc cu cei care se îmbogăţesc. Potrivit găselniţei într-a cărei virtute munca ar fi izvor de sănătate, s-a spus că intermimatul de la Muncă ar urma să fie girafat (girat & parafat, adică) tocmai de ministrul de la Sănătate-curată. P-ormă, s-a bolbo-zborşit că mult mai bine ar fi ca, de la bun început, ministrul să fie plin. Atenţie însă, mai plin (de el) decât cel de care s-a făcut vorbire cu greu s-ar putea găsi. Şi, pe urmă, nu prea e în firea lucrurilor ca cel care preia portofoliul să fie plin, plin va fi după ce-l predă sau îl scapă. Sau se scapă...
În fond, de ce nu s-ar face un minister şi al Sănătăţii, şi al Muncii, sub o singură pălărie, după modelul celei purtate de maestrul Vosganian şi azvârlită în marele public de către domnul preşedinte. Nu de alta, dar tot se face, actualmente, tot mai multă vorbire prin sintagma cum laudae securitate şi sănătate în muncă. Aşadar, un minister al Sănătăţii numai prin Muncă şi ceva-ceva Muncă prin Sănătate.
Eventual, şi un pic de Securitate. După gust...

marți, 23 septembrie 2008

V-alter...
... nează Peut-être Roman, aburcându-se în transatlan-titanicul ocâr-muiat de Tăriceanu. Decât „or la bal, or la spital“, tot mai bine liberal!

luni, 22 septembrie 2008

UNDREA...
... Elena Undrea, aşadar. Să ne bucurăm de-aşa dar!

joi, 18 septembrie 2008

NEC plus ULTRAS...
... minus DINAMO!
Torţe în tribune, Torje pe teren.
Poate ar merita încercat şi invers. Cu nişte jucători care să „ardă“ pe teren, şi cu alţii, care să nu prindă nici măcar banca de... rezervă, ca de aia de rezerve nici să nu pomenim...

miercuri, 17 septembrie 2008

A. S. ROMAnţa sau a nu se romanţa...
Chiar dacă se vorbeşte de ceva cădere de calcio a celor de la Roma, ai noştri au jucat bine. Chiar cu TOTTI.

marți, 16 septembrie 2008

Gura bate fundul...
... şi, reciproc, fundul abate gura.
Abatele Theo – abătut (precum îi şade atât de bine) –, abătut de pe cool-mina(n)ta-i traiectorie pre-electorală de către prima doamnă a Petroşenilor, s-a nimerit/minerit la un parastas. Para-STAS (precum îi şade atât de bine), candidatul a-nost la premierat s-a comportat impecabil vizavi de catapeteasma sfântului lăcaş şi aproape că a bătut mătănii. Dacă s-a dovedit că Parisul a meritat o liturghie, treacă şi de la noi un parastas...

duminică, 14 septembrie 2008

Fiecare pasăre...
De prin partea unui comentator al pasei filtrate, al ţinutului de minge şi al echipei ţinute sus aflăm şi cauza anumitor necazuri olteneşti: „Prepeliţă nu se înţelege cu Bird!“
Ce ţi-e şi cu globalizarea asta! Fiecare pasăre pe limba ei Pierre e...

vineri, 12 septembrie 2008

St. Auleau Jeanne:
– Şi nu lăsa, Tăicuţă, să pierim pe cale/ Noi ce suntem fiii lacrimilor tale...

miercuri, 10 septembrie 2008

INSULtELE FEROcE...
... ROMÂNIA a bătut cu un nul... zero, adică.

marți, 9 septembrie 2008

Quod erat demonstrandum ...
... preşedintele Băsescu e mai catodic decât Papa.
Ocazie cu care ne-am lămurit cum devine şi cu infailibilitatea: infailibilitatea e aceea care o îmbrobodeşte până şi pe prima doamnă a ţării. Noastre.

luni, 8 septembrie 2008

Dată fiind data...
... care este şi a zilei mele de naştere, astăzi – atât celor de faţă, cât şi celor de dos –, nu am a spune decât: sănătate, demnitate şi prosperitate! Evident, în ordinea şi în proporţiile râvnite de fiecare, flecare, de mâneci suflecare şi la mai mare! Desigur, şi peste hotare!

duminică, 7 septembrie 2008

ROMÂNIA – LITANIA zero la cub!
... şi când te gândeşti ce înălţător a început totul!

vineri, 5 septembrie 2008

CAPAC şi CAPACITATE
Maniera în care Laura-Codruţa Kövesi a pus capac la d-na ce se voia la DNA denotă şi dă notă (de mare trecere) că procurorul nostru general nu le are numai cu munca de la om la om, ci le ţine minte şi pe cele ale apărării om la om.
Ne mai rămâne să o vedem într-un unu la unu, cu (Mona) Musca, pe „căciulă“...

joi, 4 septembrie 2008

Sarah on the Deal
Sarah pe deal, Barack o ia mai la vale,
Sumele-o urc, stars îi scapără-n cale,
Stripes, cu nimic mai prejos,
Indică ruta: pe uşa din dos!

luni, 1 septembrie 2008

Încurcate mai sunt căile ferate române...
În vreme ce Rapitbull deraiază la Timişoara, cheferiştii de sub Feleac îl socot acar pă un românaş rămas prin depou mai mult de sămânţă. De ceartă, persze...