ultimele noutăţi... primele antichităţi...


marți, 30 septembrie 2008

Allez, hap!...
... înc-un hap! Ni, c-o lălăescu giumbuşlucaru‘ de la Sănătate şi-p-asta cu compensatele şi oraşele de medicamente avide. Mde, de medicamente vide e...

luni, 29 septembrie 2008

Rapittbullshit!
Multum in parvo! – în traducere stelist-dinamovistă: mulţumim, Pardo!

duminică, 28 septembrie 2008

Fior e-n tină...
... Fiorentină!
Cu cine-om mai face un-doi,
De nu s-a-nzdrăveni Rădoi?

sâmbătă, 27 septembrie 2008

A fost un derbi...
... la firul ierbii. Ceva mai ridicat a fost doar piciorul lui Dayro Moreno. La gol.
Chevalier Dubarbier – sans peur et sans reproche, un soi de Gavroche – era dintr-un alt film. Putem chiar să ne întrebăm cât va mai rula pe ecranele de sub Feleac.
Messer Trombetta i-a scăpat pe stelişti tocmai de ceea ce le-a fost Trică. Celor de la AS Roma. (Încă) surprinzătorul head coach a format garnitura feroviară pe sistemul 1+ 1 + 9. Mai precis: cu Stăncioiu, cu Mureşan şi Cu lio... ta de stranieri din dotare. Foarte tare!

vineri, 26 septembrie 2008

Oarecum contra naturii românului...
... de la Pensii s-a ajuns la Muncă. Deşi doamna în chestiune s-a dovedit a fi foarte preocupată de percepţia electoratului, este foarte puţin probabil ca din (această) muncă să ajungă la pensie.

joi, 25 septembrie 2008

Astăzi...
... prea străbătătorit de mesa-jelea prezidenţială, nu mi-am propus decât să recitesc cele scrise în urmă cu câteva zile. Concluzia e una şi sigură: vorba mută, sărăcia duhului!

miercuri, 24 septembrie 2008

Ministrul PaPă-fapte...
...a fost suspendat în stambă, se scuză cum că nimicuri n-ar fi-nfăptuit, după care a fost demis din fruntea cea lat-înaltă a Ministerului egalităţii de şanse a celor ce muncesc cu cei care se îmbogăţesc. Potrivit găselniţei într-a cărei virtute munca ar fi izvor de sănătate, s-a spus că intermimatul de la Muncă ar urma să fie girafat (girat & parafat, adică) tocmai de ministrul de la Sănătate-curată. P-ormă, s-a bolbo-zborşit că mult mai bine ar fi ca, de la bun început, ministrul să fie plin. Atenţie însă, mai plin (de el) decât cel de care s-a făcut vorbire cu greu s-ar putea găsi. Şi, pe urmă, nu prea e în firea lucrurilor ca cel care preia portofoliul să fie plin, plin va fi după ce-l predă sau îl scapă. Sau se scapă...
În fond, de ce nu s-ar face un minister şi al Sănătăţii, şi al Muncii, sub o singură pălărie, după modelul celei purtate de maestrul Vosganian şi azvârlită în marele public de către domnul preşedinte. Nu de alta, dar tot se face, actualmente, tot mai multă vorbire prin sintagma cum laudae securitate şi sănătate în muncă. Aşadar, un minister al Sănătăţii numai prin Muncă şi ceva-ceva Muncă prin Sănătate.
Eventual, şi un pic de Securitate. După gust...