ultimele noutăţi... primele antichităţi...


sâmbătă, 17 aprilie 2010

Vine vulcanicul nor...
... mal ar fi ca onor Guvernul să se folosească de acest prilej pentru a-și pune cenușă în cap. Ar fi ieftin, practic, comod, rămânând de văzut doar dacă și suficient...

vineri, 16 aprilie 2010

A.N.I.hilare & ANULARE
Astăzi, nu contează A.N.I.!
Mâine?... Mâine-om mai vedea. Vom vedea dacă ne va lăsa norul vulcanului islandez.

joi, 15 aprilie 2010

Pentru a dovedi că...
... le pasă de spusele, supusele & supușii președintelui Băsescu, pedeliștii au decis înființarea postului de prim-bolșevicepreședinte.

miercuri, 14 aprilie 2010

14 aprilie 2010
Noi să fim sănătoși și copiii să zburde!
„Timeo Danaos...
et dona ferentes“ este o vorbă foarte înțeleaptă, pe care, o vreme, am fost tentat să o traduc „Mă tem de greci și de doamna aferentă“. Nimic mai hazardat și fără haz... ardent, însă! Tr-adaptarea cea mai potrivită ar fi „Mă tem de greci chiar și când... li se fac daruri“!

marți, 13 aprilie 2010

Marți, 13...?
Bine văd? Da, nu mă văd bine!
O primă...
... învățătură, pe care ar trebui să o atragem după tevatura tripletei Cășuneanu-Costiniu-Locic, ar fi că, așa cum în unitățile de sănătate publică e bine să ne aducem de-acasă ace, hapuri și feșe, în perspectiva detenției publice e bine să ne-ngrijim de tinete și cătușe...
Altfel spus: pe cât de inechitabilă ne este Sănătatea, pe-atât de suferindă – Justiția.