ultimele noutăţi... primele antichităţi...


marți, 22 ianuarie 2008

În ciuda tuturor celor clamate şi exclamate, în după-amiaza acestei zile am putut asista şi la o apreciere a leului. Aprecierea îi aparţine guvernatorului BNR, dl Mugur Isărescu, care – evidenţiind că leul nu putea fi atât de nesimţit încât să reziste la toate cele la câte e supus –, ne-a relevat că avem o monedă naţională sensibilă, delicată şi cu şapte ani bisecţi de-acasă.

Apropo, leu... Nu ştiu pe ce aţi pariat până acum, dar, de-acu încolo, ar fi mai înţelept să pariaţi pe... lei. Dacă veţi câştiga pariul – foarte bine! Dacă-l veţi pierde, nu va trebui decât să amânaţi, cât mai mult, onorarea pariului. Timpul şi bunul simţ al leului vor lucra pentru Dumneavoastră.

L-am ascultat şi l-am privit pe un recent vorbitor în numele Justiţiei, dar, în pofida învolburatelor dezvăluiri la care s-a dedat, nu am reuşit să fac abstracţie de amănuntul că numele domniei sale pare a fi un diminutiv hotărât articulat. Al cui? şi De către cine? ar fi cele două întrebări al căror răspuns nu-mi dau place.

Cică – după ţurţuri, tencuială şi fragmete de zidărie –, ar fi început să cadă, de-acolo, de sus, bursele. Aşadar, dacă tot vă aventuraţi pe Street, căutaţi să evoluaţi cât mai lipiţi de Wall.

Niciun comentariu: